Când peste toate ale lumii s-a-ntins a timpului năframă ...

Sibiu, Februarie 2015, Versuri Nuți Dragomir

 

 

 

 

Când peste toate ale lumii s-a-ntins a timpului năframă

sub care roade-ncet uitarea și amintirea se destramă,

 

Când zac în putrezire glasuri ce au răsunat zăngănitoare

plătindu-și prin uitare vina că s-au crezut nemuritoare,

 

Când crucea apăsării mute s-a așezat peste morminte

cine mai stă să își aducă o clipă de trecut aminte?

 

Căci peste toate ale lumii s-a-ntins a timpului năframă, da, peste toate ale lumii,

dar peste ce-i al Nemuririi și peste ce și-a pus pecetea eternă lacrima Iubirii

 

se-așează veacuri roditoare, cresc holde pline de Lumină

și nemăsura lor se pierde în Veșnicia ce-o să vină!

 

Căci iată cum domnește moartea pe chipu-acestor reci morminte

iar printre ele-i plin de viață, mormântul sfântului părinte,

 

și cum din el pulsează viața și se revarsă pe ogoare

rodind în holde tot mai pline cu spice legănate-n Soare.

 

Pe el nici lacrima, nici floarea, nu se usucă niciodată

că-n suferință și-n Iubire viața lui a fost scăldată.

 

O, viața sfântului părinte, în ce trup mic se-ngrămădise

înăbușită de durere zvâcnea sub ranele deschise

 

și totuși n-a fost vas mai vrednic pe care Duhul să-l umbrească

și din a cărui sfântă jertfă Oștirea Sfântă să se nască.

 

Când el venise cu Lumina, câți împotrivă-i se-adunară

de teamă să nu vină Viața și mântuirea peste țară,

 

Cât chin a trebuit să-ndure sub toată ura lor bolnavă

că-n ziua morții lui ajunse chiar și cu haina sfâșiată.

 

Când a strigat din viața asta vrăjmașii l-au răpus să tacă

acum din altă Viață strigă și n-are cine ce să-i facă!

 

Când n-au putut să îl răpună în nebunia lor bolnavă

au încercat să se ridice mai sus ca dânsul, către slavă.

 

Dar nici un fir de praf pe lume nu și-a nălțat spre Soare vina,

fără să-l dea de gol că-I numai un fir de praf și-atât, Lumina.

 

Iar astăzi, când străbatem veacuri tot mai cumplit întunecate,

când toate-n ritm apocaliptic își țin cadența către moarte,

 

noi, fii jertfei de sub glie cu frunțile scăldate-n Soare

nemuritori, întoarcem iarăși spre-ntâia, unica chemare

 

readucând recunoștința și sărutând smeriți mormântul

ne înnoim cu Preț de moarte din nou cu Domnul legământul.

 

Nimic nu va putea așterne un văl de moarte peste Oaste

și nici vreo mână de satană să fure inimile noastre,

 

ci noi te vom urma părinte și nu ne vom găsi hodină

pân nu ne vom uni pe veci cu tine și cu Părintele Lumină!