Cu Dumnezeu în slujba României. Datoria slujirii Patriei

Sergiu Grossu

La 5 aprilie 2001 s-au împlinit 32 de ani de când am plecat din ţară împreună cu soţia mea, stabilindu-ne la Paris, ca refugiaţi politici, după ce am cunoscut, amândoi, prigoana şi temniţele comuniste: ea, ca membră a P.N.Ţ.-ului şi nepoată a lui Iuliu Maniu, iar eu, din cauza credinţei mele şi-a activităţii religioase în cadrul Mişcării ortodoxe Oastea Domnului; dar, mai ales pentru marea şi neiertata „vină" de a fi scris, în timpul celui de al 2-lea război mondial - ca redactor la ziarele Basarabia şi Transnistria, editate de Ministerul Propagandei de la Bucureşti, articole cu caracter anticomunist şi antisovietic, denunţând invazia trupelor roşii, în provincia mea natală Basara­bia, şi apărând dreptul acestui pământ românesc la libertatea ce i-a fost, prin violenţă, călcată în picioare.

Aţintiţi-vă ochii la El şi numai la El!

Predica testamentară a Preotului Vasile Ouatu 
la Adunarea Oastei  de la Bârlad

Invitat de fraţii din Bârlad la adunarea din toamna anului 1936, Părintele Vasile, având graiul stins de boală, le-a trimis fraţilor spre citire testamentară predica de mai jos, foarte potrivită spre a se citi în adunările Oastei DOMNULUI.

Cel ce botează cu Duhul Sfânt…

Traian Dorz, HRISTOS – Dumnezeul nostru

 

„Eu nu-L cunoşteam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: “Acela peste Care vei vedea Duhul  pogorându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.“

Ioan 1:33

Tot Pământul, toate neamurile să laude pe Domnul!

Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” - Isaia 9:6

Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul:
Astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul." - 
Luca 2:10,11

Cutremurătorul început al Oastei Domnului Isus Biruitorul - 1 ianuarie 1923

Traian Dorz , Istoria unei jertfe, vol 1

Cutremurătorul început

Noaptea Anului Nou 1923.


Această noapte de hotar între ani este, de obicei, pentru toţi oamenii, prilejul unui cutremurător bilanţ. Prilejul în care ne vedem cu toţii nu numai grăbita trecere a vieţii pământeşti, ci şi felul în care am folosit această parte din viaţa scurtă, pe care o încheiem la sfârşitul fiecărui an şi o deschidem la începutul altuia.

Glorie Mielului

Glorie Mielului, îngerii-n cor, toţi cei sfinţi, tot pământul, Îi cântă glorie Mielului ! 
Veniţi să ne-nchinăm Mielului Sfânt, cinste, onoare şi slavă doar Lui!

Corul BBS Oradea, 1 decembrie 2013

Să-L sărbătorim aducându-I cinste şi slavă Celui ce ne este Singurul Mântuitor şi Domn al tuturor românilor!