Domnul Isus, profeţind vremurile de apoi şi sfârşitul veacurilor

Pr. Iosif  TRIFA

Isus Mântuitorul S-a retras împreună cu apostolii Petru, Iacov, Ioan şi Andrei pe Muntele Măslinilor de unde a profeţit dărâmarea Ierusalimului şi sfârşitul veacurilor.

 

 

„La ieşirea din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului.

 

Dar Isus le-a zis: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.”

 

El a şezut jos pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?”

 

Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.

 

Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi.

 

 

Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci.

 

Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume.

 

Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.

 

Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu.

 

 

Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii.

 

Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi.

 

Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.

 

Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.“

(Matei 24:1-13)

 

„Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî.

 

Veţi fi urâţi de toţi pentru Numele Meu; dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Când veţi vedea „urâciunea pustiirii” stând acolo unde nu se cade să fie – cine citeşte să înţeleagă – atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi.

 

Cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare şi să nu intre în casă ca să-şi ia ceva din ea.

 

Şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă înapoi ca să-şi ia haina.

 

Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea!

 

Rugaţi-vă ca lucrurile acestea să nu se întâmple iarna.

 

Pentru că în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare cum n-a fost de la începutul lumii pe care a făcut-o Dumnezeu până azi, şi cum nici nu va mai fi vreodată.“

(Marcu 13:12-19).


„Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.

 

Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slava mare.

 

Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie. “

(Luca 21:25-26).


„Şi, îndată după suferinţa acestor zile, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina sa şi stelele vor cădea din cer… atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu slavă mare“

(Matei 24:29-30)…

 

„Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.

 

Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.

 

În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.  

 

Atunci, din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat, şi altul va fi lăsat.

 

Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată, şi alta va fi lăsată.

 

Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.

 

Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa.

 

De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.

 

Care este deci robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă?

 

Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!“

(Matei 24:36-46).

 

Profeţia Mântuitorului despre dărâmarea Ierusalimului s-a împlinit întocmai. Ierusalimul a fost dărâmat de romani.
Tot aşa se va împlini şi profeţia despre sfârşitul veacurilor. Nimenea însă dintre muritorii pământului n-ar putea spune când va fi acest sfârşit.

 

Însuşi Mântuitorul a zis: „Cât despre ziua aceea sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.“

(Marcu 13:32).

Aici este greşeala acelor secte care, cu fel de fel de socoteli şi numărători, încearcă să afle ziua sfârşitului. Numai singur Tatăl Ceresc ştie această zi.

 

 

Dar, dacă omului nu i s-a dat să ştie taina sfârşitului, în schimb, iată, Mântuitorul arată, tot anume, semnele ce se vor ivi în lume când se va apropia ziua venirii Sale.

 

Unele dintre aceste semne parcă s-au ivit. Un lucru nu se poate tăgădui: în zilele noastre s-au ivit unele dintre semnele vremurilor de apoi, pe care le-a profeţit Mântuitorul.

 

Când citeşti profeţia Mântuitorului despre veşti de războaie, despre frământări între oameni, despre strâmtorări şi tulburări, despre necazuri mari ce n-au fost de la începutul lumii, despre răcirea dragostei şi înmulţirea fărădelegii, îţi vine să te întrebi: oare n-am intrat şi noi în această profeţie?… Oare n-au intrat cumva vremurile noastre în profeţia Mântuitorului despre vremurile de apoi?…

 

Războiul l-am văzut… „veşti de războaie“ avem destule… cutremure mai multe ca oricând… strâmtorări destule… necazuri din belşug… greutăţi mai mari ca oricând… dragostea dintre oameni s-a răcit de tot… fărădelegile vuiesc pe tot locul… Cu adevărat, parcă am intrat în profeţia Mântuitorului.


Un învăţat creştin spunea că am ajuns vremurile despre care se vorbeşte la jumătatea capitolului 24 de la Matei. Trăim aceste vremuri de la jumătatea capitolului 24 de la Matei.

 

Cu adevărat, trăim vremuri biblice. Trăim vremuri ce prevestesc despre ziua cea mare, când „Fiul Omului va veni fără de veste pe norii cerului, să judece pământul“.

 

Când va sosi „ziua aceea“ nimeni nu ştie. Semnele vremurilor noastre sunt poate că numai un „început al durerilor“ şi al vremurilor din urmă. O mie de ani, înaintea Domnului, sunt ca o zi, ca o clipă. Poate să dureze încă mii şi mii de ani această lume sau poate să se stingă într o clipă neaşteptată; nu este dat omului să ştie când va fi sfârşitul lumii.


De altcum, pentru noi nici nu are prea mare însemnătate întrebarea despre când se va sfârşi lumea. Pentru noi are însemnătate întrebarea despre cum va fi sfârşitul nostru. Pentru acest sfârşit trebuie să fim totdeauna gata. Pentru mine, sfârşitul lumii şi venirea Domnului este sfârşitul vieţii mele, este ziua şi ceasul când voi muri. Pentru acest sfârşit trebuie să mă pregătesc. Semnele ce s-au ivit în lume trebuie să ne fie o înfricoşare, o înspăimântare şi o întrebare: suntem noi gata pentru sfârşitul vieţii noastre?

 

 

În acest înţeles zicea Mântuitorul, profeţind sfârşitul veacurilor: „Privegheaţi dar, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când Domnul va veni“… „Aduceţi-vă neîncetat aminte de cele ce s-au întâmplat cu oamenii din timpul potopului, că n-au ştiut nimic până în ziua când, fără de veste, a venit potopul şi i-a apucat afară din corabie…“ (conform Matei 24:37-39) „Privegheaţi dar şi vă rugaţi ca nu cumva, venind stăpânul casei pe neaşteptate, să vă afle dormind“

(Marcu 13:36).

Semnele vremurilor noastre sunt o strigare să ne trezim din somnul răutăţilor şi al păcatelor.

 

Semnele vremurilor noastre sunt strigarea ce răsună în noaptea din pilda celor zece fecioare: „Iată, Mirele vine“… Vremurile noastre sunt glasul celui ce striga odinioară în pustie: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!“

din carteaTrăim vremuri biblice de Pr. Iosif TRIFA


Ca un cerb setos dupa Tine eu suspin

 

                

Ca un cerb setos de ape
după Tine eu suspin,
vreau să-Ţi fiu tot mai aproape,
Ţie Doamne să mă închin!

   Scutul meu, Tăria mea,
   doar Ţie Doamne-Ţi voi cânta
   Tu mi-eşti singura dorinţă,
   Tu îmi saturi inima!

 

Mai de preţ decât argintul
sau ca aurul curat,
mi-este să-Ţi aud Cuvântul
care m-a eliberat!

Mi-eşti Prieten şi mi-eşti Frate,
Împărat şi Dumnezeu,
Te iubesc mai mult ca toate
şi Te voi iubi mereu!