Scrisoare deschisă către Pr. Vasile Mihoc - INTEGRAL cu documente CNSAS
Fr. Petru Giurgi
"Oastea Domnului nu este a dumneavoastră şi nici la cheremul dumneavoastră"
"Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre." (Matei 23.13)
"Vine vremea, se apropie ziua! Să nu se bucure cumpărătorul, să nu se mâhnească vânzătorul! Căci izbucneşte mânia împotriva întregii lor mulţimi." (Ezechel 7.12)
Prea Cucerniciei Sale,
Părintelui Profesor Dr. Vasile Mihoc,
– Preşedintele Asociaţiei «Oastea Domnului»
din cadrul Bisericii Ortodoxe Române –
Prea Cucernice Părinte Vasile,
după cum bine ştiţi, ne cunoaştem din a doua jumătate a anilor ’60, de pe când eraţi student la Institutul Teologic din Sibiu… Erau ultimele zile ale lui iunie, cu Praznicul Sf. Apostoli Petru şi Pavel, când se încheiau cursurile anului studenţesc cu o festivitate pe măsură, la care m-aţi invitat şi pe mine… Trecuserăm apoi împreună pe str. Cristian 30, pe la compozitorul şi fratele nostru, pe atunci, Niculiţă Moldoveanu… Printre alte cântări, ne cântase una frumoasă, scrisă de el, ca o înştiinţare pentru tineri: „De-oriunde vin, pe-oriunde merg, Iisuse, eşti cu mine…“. Am călătorit apoi împreună, cu acceleratul de Timişoara-Iaşi spre casele noastre. La geamul întredeschis de pe culoarul vagonului, fredonam amândoi cântarea dinainte, care ne rămăsese cel puţin pe buze… În gara Salva ne-am luat rămas-bun, apoi nu ne-am mai văzut multă vreme. Dumneavoastră V-aţi văzut de pregătirea universitară şi postuniversitară de prin ţară şi străinătate, eu mi-am continuat munca de umil copist la opera fratelui Traian Dorz la care mă înjugasem cu ceva ani mai înainte. Desigur, asumându-mi anonimatul omului simplu care eram şi care am rămas, precum şi riscurile pe care le incumba pe atunci o astfel de trudă…
… După ani şi ani, în primele zile ale lunii decembrie ’91, ne-a fost dat să ne reîntâlnim în acelaşi Sibiu… De data asta, pe o stradă ceva mai apropiată de Institutul Teologic în care ajunseserăţi profesor universitar: Şaguna 25… Poate Vă mai amintiţi de ziua respectivă, când m-aţi luat cu maşina şi am mers împreună să alimentaţi la o benzinărie, undeva în apropierea aeroportului de acum… Îmi propuneaţi atunci să mă mut de la Oaste la… Spitalul de Psihiatrie, în care funcţionaţi pe atunci ca preot şi duhovnic, pentru a le fi de folos bolnavilor de acolo, citindu-le din scrierile sfinte… La propunerea aceasta stranie pentru mine, V-am răspuns uluit că eu avusesem un rost pământesc şi un serviciu în Maramureşul meu. Şi că, dacă mi le-am abandonat, venind la Sibiu, am făcut asta numai şi NUMAI pentru Oastea Domnului, şi NICIDECUM doar pentru a deveni orăşean…
Poate mai reţineţi încă un episod, neuitat pentru mine: în primăvara anului următor, cu o lună înainte de Rusalii, eram amândoi în incinta Tipografiei Mitropoliei („la umbra“ «Miresei Vântului», preascumpul odor al Oastei, abandonată acum de stăpânul nemilos, care, după ce o râvnise cu sete şi o smulsese cu preţ de sânge din mâna adevăratului proprietar, Părintele Iosif Trifa, acum ruginea acolo, ca el în mormânt…). Făceam atunci împreună corectura la foaia «Iisus Biruitorul» ce urma să apară înainte de Praznicul Oastei: Pogorârea Duhului Sfânt. Îmi propuneaţi atunci să încropesc un anunţ către fraţi, ca să vină întâi NU la mormântul neuitat al Părintelui Iosif, din Cimitirul Dumbrava, aşa cum făcuseră fraţii de zeci de ani, ci… la Catedrala mitropolitană… Urma să participe întâi la Sf. Liturghie şi abia apoi să meargă în coloană până la cimitir, unde avea să se ţină adunarea Oastei. Desigur, în timpul puţin care mai rămânea!... Cred că n-aţi uitat cum m-am împotrivit categoric atunci acelei propuneri, care, pentru mine, părea una subtilă împotriva duhului Oastei şi total neavenită…
Cei doi lucrători tipografici ne priveau uluiţi cum eu, un simplu „opincar“ îl înfrunt pe profesorul universitar din faţa mea, şi pe deasupra şi preot… Vă spuneam atunci: „Părinte, fraţii ostaşi vin la Sibiu LA MORMÂNTUL PĂRINTELUI IOSIF, NU la catedrală!...“. La acestea aţi continuat, sugerându-mi un îndemn la fel de ciudat pentru mine: „În «parohia» mea, fac ce vreau!“, făcându-mă să înţeleg prin asta că, fiind trimis de fraţi la Sibiu, eu pot face ceea ce doresc… Şi pentru că m-am împotrivit categoric dorinţei Sf. Voastre, v-aţi enervat, aţi plecat spre ieşire, spunându-mi ajunşi în stradă că în situaţia asta nu mai veniţi la Oaste… M-am grăbit atunci, poate, să vă spun: „N-aveţi dreptul să faceţi asta!...“, în urmă însă am regretat de multe ori vorba mea…
Vă mai amintiţi oare cum în vremea aceea avusesem de multe ori discuţii în contradictoriu cu privire la drumul şi duhul Oastei Domnului în vremea înaintaşilor noştri? Mai ţineţi minte cum odată, pe când vorbeam despre activitatea uriaşă a Părintelui Iosif Trifa, ajuns şi duhovnicul studenţilor la Teologie, mi-aţi replicat, lăsându-mă fără glas: „… Ştiu eu cam ce făcea Părintele Iosif!... Ştiu eu cam ce duhovnicie se făcea pe atunci!“?...
În prima lună de primăvară a lui 1994, când unii dintre fraţii din Editura Oastei opinteau pe brânci să retipărească o a doua ediţie a «Dreptarului Învăţăturii sănătoase», operă a fratelui Traian Dorz, dar cu „câteva“ intervenţii pe ici pe acolo (ca să dea bine în ochii celor ce nu prea agreau ideea fundamentală a Oastei: Naşterea din nou…), la care m-am împotrivit cu toată puterea mea, poate ţineţi minte acel Sfat Frăţesc din martie ’94…
Eram în jur de 50-60 de fraţi din ţară. Stăteaţi în faţă, în sala lungă a Redacţiei de atunci… Eu eram undeva pe la mijloc. La un moment dat, m-am ridicat cutremurat în picioare şi, printre lacrimi, v-am întrebat: „Părinte Vasile, atunci când aţi stat de vorbă cu fratele Traian Dorz aproape o noapte întreagă despre «Naşterea din nou» – fără să ajungeţi la aceeaşi convingere! –, ştia oare fratele Traian că stă de vorbă cu Preot Profesor Doctor Vasile Mihoc?... (Despre acea stare de vorbă aflasem atât din gura fratelui Traian, cât şi de la Sf. Voastră. De aceea socoteam că pot vorbi deschis în faţa fraţilor, de vreme ce eraţi prezent acolo…). Nu uit niciodată cum, după interpelarea mea, V-aţi ridicat în picioare şi aţi rostit categoric şi scurt: „Fraţilor, NU MODIFICĂM NIMIC!“. Apoi, V-aţi aşezat pe bancă. Imediat după intervenţia Dumneavoastră, s-a ridicat fratele Costică Iacobuţă, care stătea undeva în fundul acelei săli şi a spus: „Nu, Părinte, MODIFICĂM, pentru că numai noi ştim câte am avut de suferit (???...) din pricina asta!...“. Apoi s-a aşternut o tăcere de mormânt, ce mi s-a părut lungă cât o veşnicie. M-a bucurat, desigur, atitudinea categorică (şi justă) a Sf. Voastre – şi Vă port tot respectul pentru aceasta – şi m-am îndurerat peste măsură de intervenţia fratelui Iacobuţă, total NEPOTRIVITĂ şi NELEGITIMĂ, cred eu… Dar cel mai mult m-a durut TĂCEREA FRAŢILOR celorlalţi. Nimeni, dar ABSOLUT NIMENI, n-a avut curajul fie să Vă susţină, fie să Vă contrazică potrivit „tonului“ dat de fr. Iacobuţă!… Târziu, foarte târziu, fratele Moise Velescu, pe atunci preşedintele Oastei Domnului (ca Dumneavoastră acum), pentru a curma îndelunga tăcere penibilă, a spus: „Să trecem la punctul următor!“. Şi s-a trecut, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat… Era mai simplu!...
Poate vă mai amintiţi cum, nu mult mai târziu, tot în primăvara lui ’94, când tensiunile existente la Centrul Oastei urmau să determine plecarea mea de acolo, rămăsesem după alt Sfat Frăţesc, în aceeaşi sală veche a Redacţiei, doar câţiva: Sf. Voastră, fratele Moise Velescu, fr. Costică Iacobuţă şi Aurică Androne… Era seară. Discutam doar noi doi pe marginea gândirii şi operei fratelui Traian Dorz, dar… tot în contradictoriu!... La un moment dat, mi-aţi explicat cum decurge o sanctificare în Biserica Catolică şi cum se deleagă pentru asta unul dintre marii clerici care trebuie să cerceteze şi să scormonească profund viaţa candidatului la sanctificare, numit, după mine, sinistru: … «avocatul satanei». Continuând discuţia, ceva mai târziu, v-am spus îndurerat: „… Părinte Vasile, în «iadul» în care e fratele Traian Dorz, AŞ DORI SĂ MĂ ÎNVREDNICESC SĂ AJUNG ŞI EU!“… Apoi am tăcut cutremurat şi înlăcrimat de felul cum priveaţi gândirea fratelui Traian, pe care, cu toată modestia, aveam pretenţia că o cunosc întrucâtva, după mai bine de douăzeci de ani de aplecare zilnică asupra ei, încât ajunsesem să mă „îndoctrinez“ cu ea… Nu se poate să nu Vă amintiţi discuţia aceea!... După asta, ştiind că fratele Moise trebuia să plece la tren, V-aţi oferit să-l duceţi cu maşina la gară. El însă, văzându-mi starea disperată şi până unde ajunseseră lucrurile, ar fi dorit să mai rămână, ca să mă liniştească… Aţi stăruit de el până a acceptat să plece cu Sf. Voastră... Mai departe, Sf. Voastră ştiţi doar că l-aţi urcat în tren şi că v-aţi luat rămas-bun, după care aţi plecat acasă… El însă a coborât imediat pe partea opusă, CA SĂ NU-L OBSERVAŢI, şi s-a întors la Casa Oastei, încercând să mă consoleze. Era mult prea târziu însă! Lucrurile ajunseseră prea departe… Apoi, la începutul toamnei din anul respectiv am plecat din Sibiu cu cel mai amar gust din viaţa mea, fără să nici privesc în urmă… Regretam doar că, potrivit expresiei fratelui Traian: „Mulţi fraţi, chiar şi din frunte NU VĂD spre ce-s împinşi…“. Şi că „în vinul cel curat al Oastei“ se toarnă încet-încet APĂ… Şi că mulţi fraţi îndrăznesc să se amestece „cu mâini nepricepute în lucrul Domnului“… Dacă totuşi regret ceva pentru atunci este faptul că n-am „strigat“ în faţa Sfatului Frăţesc şi a Frăţietăţii întregi realităţile cutremurătoare ale disensiunilor şi luptelor duhovniceşti care începuseră de-a binelea tocmai la Centru. Socoteam copilăreşte că fraţii vor vedea şi se vor întreba: DE CE A PLECAT ŞI FRATELE PETRICĂ DE LA SIBIU – şi vor lua atitudine. Mă înşelam amarnic! Se pare că şi dacă mai văd, fraţii cei mai mulţi, PREA MULŢI, mai întotdeauna NU AU CURAJUL SĂ-ŞI EXPRIME OPINIA, CI TAC, socotind că „TĂCÂND, fac dreptate…“. (Ps. 57/58:1). Uitasem că prin toată istoria, începând de la Judecarea Mântuitorului nostru, poporul NU ia partea celui slab!...
De asemenea, poate Vă mai amintiţi cum un an întreg am alergat din Clujul în care ajunsesem să-mi câştig pâinea, până la Sibiu, pentru a-i convinge pe FRAŢII MEI să-mi permită să trudesc în continuare la editarea scrierilor fratelui Traian. Doream astfel să determin grăbirea tipăririi acestei opere nemuritoare, pe care o copiasem aproape toată, întâi, de mână, apoi, la maşina de scris, până la trecerea în Veşnicie a autorului ei… A trebuit în cele din urmă să-i duc cu mine pe doi fraţi din Maramureş până la Casa Oastei, plecaţi acum la odihnă, până să obţin «dreptul» de a-mi continua munca începută cu mulţi ani în urmă… (Ţin să Vă mulţumesc pentru sprijinul pe care mi l-aţi dat atunci, într-un târziu, sprijin fără de care FRAŢII MEI ar fi rămas neclătinaţi în respingerea oricărei colaborări cu mine, lepădatul...). Nici chiar faptul că împrumutasem personal, CU CHITANŢĂ, suma de 5.000 mărci germane de la nişte fraţi credincioşi din Olanda şi pe care am lăsat-o PÂNĂ AZI la dispoziţia Casei Oastei, ca împrumut, cu destinaţie precisă: editarea operei fratelui Traian Dorz – (desigur... transformată în lei – pentru ca devalorizarea s-o suport eu!...) –, n-a putut să-i îmbune pe fraţii mei de la Centru!... Ştie însă Bunul Dumnezeu tot ce a urmat! Şi drumurile mele de la Cluj la Sibiu cu fiecare manuscris ajuns în faza finală, pentru a-l citi în paralel cu fr. Ghiţă Precupescu – Dumnezeu să-l odihnească! –, pentru ca nu cumva să modific ceva. Eu!...
Poate Vă amintiţi cum cu un an înaintea plecării fratelui Moise, la Rusalii, după ce vorbiserăţi în catedrala Sibiului, după Vecernia de sâmbătă seara, împotriva fraţilor ostaşi greco-catolici – care, vrem nu vrem!, sunt încă o realitate incontestabilă în Ardeal şi Maramureş... V-am aţinut atunci calea la ieşirea din Sfântul Locaş, dar m-aţi lăsat CU MÂNA ÎNTINSĂ spre a Vă saluta pe Dumneavoastră, prietenul şi fratele de cândva, sau cel puţin Preotul şi Profesorul care eraţi… (Desigur, ştiam că cel-mare întinde mâna celui-mic!... De aceea, da, eu sunt vinovat pentru că uitasem SPRE CINE întind mâna…).
Nu Vă convenea să vă amintesc că Părintele Iosif Trifa, întemeietorul Oastei Domnului, nu i-a alungat pe acei credincioşi din Ardeal şi nu le-a pretins NICICÂND să-şi părăsească Biserica pentru a trece „la noi“… Vă rugam atunci să-mi spuneţi UNDE ANUME scrie Părintele Iosif ceva în acest gen, pentru că eu nu am găsit încă un asemenea loc şi îndemn, care, dacă ar fi fost, poate l-ar fi îmbunat pe judecătorul său nemilos ca să nu-l izgonească din Sfântul Altar ca pe cel mai netrebnic slujitor al Bisericii noastre… Apoi, v-aţi îndepărtat de mine ca de un lepros, grăbind spre poarta catedralei şi lăsându-mă cu mâna întinsă în van… Probabil vă temeaţi să nu vă contaminez!...
… Când, cu ocazia unei adunări în ajun de Rusalii, am intrat în biserica Sf. Voastre pe care aţi ctitorit-o, mi-am rotit privirile la pictura ei… Am rămas surprins când în colţul din stânga al naosului, sus, am descoperit chipul fratelui Traian Dorz, zugrăvit IMEDIAT ALĂTURI de cel al unui martir din vremea comunismului, dar care făcuse parte dintr-o mişcare politică detestată categoric de fratele Traian… Nu ştiu dacă v-aţi consultat cu cineva din Sfatul Frăţesc înainte de a lua această hotărâre, total neavenită, după mine… Poate că era bine să Vă întrebaţi măcar: ce ar zice fratele Traian despre o asemenea… inadvertenţă? (Totuşi aceasta mi-a adus aminte de faptul că într-o noapte în care dormisem împreună într-un salon al unui spital din Sibiu prin anii petrecuţi de mine acolo, observasem că aveaţi la îndemână o revistă editată în Sibiu, undeva pe Calea Dumbrăvii, cu respectiva orientare politică… În treacăt fie spus, fratele Ghiţă Precupescu mă luase odată cu el la Redacţia respectivă, despre care fratele, fie iertat!, se vede că avea cunoştinţă (sau poate preferinţe?… O fi având asta vreo legătură cu o notă de subsol din «Hristos – mărturia mea», care îl contrazicea pe autorul care acuza acea mişcare politică, şi acum, ca editor, îndemna cititorul „să nu generalizăm!…“. Eu ştiam că ostaşii Domnului – şi cu atât mai mult slujitorii Altarului – sunt imuni la această aplecare spre politica DE ORICE FEL!... Iertare!).
… Au trecut apoi anii, fiecare cu evenimentele lor. S-au dus, pe rând, şi fr. Iacobuţă, şi fr. Moise, şi fr. Aurică… Şi aţi ajuns Sf. Voastră în „capul piramidei“. (Ales sau… aşezat acolo cu un scop bine definit. Numai Domnul ştie asta!...).
Ştiţi bine, cred, nu se poate să nu ştiţi măcar parţial, că în toţi anii de după ’94 şi până astăzi am protestat, în scris sau telefonic sau direct, la fiecare intervenţie nejustificată pe care am sesizat-o în opera fratelui Traian Dorz ajunsă sub tipar şi chiar a Părintelui Iosif, inclusiv la notele de subsol din opera lor, în care, culmea, adesea era CONTRAZIS AUTORUL… Întâi m-am adresat ÎN SCRIS fratelui Moise Velescu, preşedintele Asociaţiei, apoi, după plecarea sa la cele veşnice, Sfatului Frăţesc, Redacţiei şi Editurii Oastei, ori fratele Aurel Matei (după acel nefericit editorial cu „Urmaşul fratelui Traian – Sfatul Frăţesc“)… De la fratele Moise n-am primit absolut nici un răspuns. Nici Sfatul Frăţesc şi Editura n-au fost mult mai „darnice“ în a-mi răspunde…
Vă aduceţi aminte cum, după Adunarea de Tineret de la Comăneşti din 2 ianuarie 2013, despre care am citit în foaia „Iisus Biruitorul“, v-am contactat imediat, protestând împotriva afirmaţiei părintelui Ionel Roncea, născut şi crescut în familie de ostaşi, apoi, FORMAT DE SF. VOASTRĂ în Teologia Sibiului!, care, după părerea mea, vorbise acolo prăpăstios, Vă rog ascultaţi cum sună: „… Subliniez faptul CĂ ŞI FRATELE TRAIAN [s.n.], MAI ALES ÎN ULTIMII ANI AI VIEŢII [chiar aşa să fi fost?...], a arătat foarte clar direcţia pe care Lucrarea Oastei avea s-o urmeze DUPĂ PLECAREA SA [???...]… Cei care am avut ocazia să-l ascultăm PÂNĂ PRIN 1985[Sic!] ştim conţinutul cuvântărilor şi al scrierilor sale...“ («I.B., nr. 7/ 2013, p. 2). Mi-aţi spus atunci la telefon că aţi văzut foaia abia după ieşirea de sub tipar şi că aţi zis că nu e bine ce s-a scris… Mi-aş permite să Vă întreb, să Vă întrebaţi: ce anume i-aţi spus personal după aceea, lui sau fraţilor din Redacţie şi din Sfatul Frăţesc, şi ce măsuri s-au luat pentru ca afirmaţii de acest gen să nu se mai repete în adunări?... Şi dacă totuşi aţi intervenit atunci cu ceva în acest gen, CUM de i s-a dat ocazia preotului respectiv să vorbească şi în Adunarea de Tineret de la Matca după aproape un an şi să-şi exprime nedumeriri în ce priveşte legământul de la Oaste şi care „seamănă a neoprotestantism“?... (De fapt şi Dumneavoastră dăduserăţi un astfel de „ton“ în seara dinainte, când i-aţi luat la întrebări pe fraţii de acolo cu privire la pliantul pe care-l alcătuiseră ei şi în care erau imprimate câteva texte de impact despre Naşterea din nou – tema adunării respective – din Părintele Iosif Trifa şi fratele Traian Dorz, Vă mai amintiţi, nu? Sau de cel puţin cele două vorbiri ale Sf. Voastre, total diferite şi ca ton şi ca impact… (Dacă mai există înregistrarea de atunci, v-aş ruga să priviţi la reacţia de pe feţele fraţilor şi surorilor mai ales la prima vorbire… Ca să vedeţi CUM SE STINGE DUHUL!...).
… La Sfatul Frătesc Operativ, ca şi la cel lărgit din ajunul Rusaliilor acestui an am îndrăznit să mă auto-invit şi să-mi spun părerea cu privire la cele ce se petrec acum în Lucrarea Oastei… In chip deosebit, problema unităţii şi a intervenţiilor Editurii în scrierile înaintaşilor şi în gândirea lor... (Mi s-a părut atunci în Sfatul Frăţesc că pare mai importantă dorinţa unui ierarh de a se modifica acel final de strofă din cântarea «Cruce Sfântă părăsită», decât respectarea gândului lăsat acolo de mâna maestrului, Poetul şi fratele Traian Dorz, care viza NU DOAR GESTUL FORMAL AL ÎNCHINĂCIUNII, CI SCHIMBAREA VIEŢII, tocmai adânc controversata Naştere din nou…).
De aceea avertizam atunci că orice îndrăzneală în acest sens poate avea urmări de neimaginat, care se vor plăti de orice îndrăzneţ care se joacă cu Focul Sfânt…
Am exprimat cu acel prilej gândul meu cu privire la necesitatea unui Sfat General al Oastei, care s-ar putea numi «A patra zi istorică», în care fraţii să-şi exprime sincer şi hotărât ATAŞAMENTUL SAU OPOZIŢIA (parţial sau total) faţă de gândirea înaintaşilor rămasă în scrierile lor… V-aţi arătat atunci atitudinea Dumneavoastră faţă de mine, cu abilitatea celui ce constată că „… nici fratele Petrică NU POATE înţelege cum stau lucrurile!“… N-am mai socotit necesar să vă răspund, explicându-mă… M-a durut însă TĂCEREA FRAŢILOR: nimeni, dar ABSOLUT NIMENI n-a avut curajul să dezvolte cele despre care discutasem. Aceasta mi-a adus dureros aminte de Sfatul Frăţesc din martie ’94 şi de LIPSA DE CURAJ A FRAŢILOR ÎN A-ŞI EXPRIMA OPINIA. EU NU AVEAM ŞI NU AM CE PIERDE, de aceea am vorbit. Fraţii, unii, poate se gândeau că pot pierde „scaune“ sau favoruri, sau… „dreptul la microfon“… Mă tem însă ca nu cumva trezirea lor din această „încântare“ sa nu fie PREA TÂRZIE, întocmai cum avertizează fratele Traian într-un vers: „… iar casa voastră scumpă, de mult ajunsă SCRUM…“. Să nu fie!
… V-am contactat din nou după vorbirile Sf. Voastre lângă mormântul fratelui Traian – şi mai ales după cea în care aţi amintit de acele două femei nefericite care încercaseră să intre în biserica pe care o administraţi… (Poate că ele erau „oglinda“ creştinismului nostru post-modern, dar poate şi a rezultatului pastoraţiei pe care Sf. Voastră o faceţi acolo… Inclusiv a profesoratului academic al Sf. Voastre, ajuns spre final de drum, prin care aţi dat Bisericii noastre multe sute, dacă nu multe mii, de licenţiaţi în Teologie, care au schimbat (???... se vede, nu?...) faţa Ortodoxiei noastre şi o vor mai schimba în curând, scoţându-ne pentru totdeauna din… păgânismul în care ne bălăcim încă!...). Spuneaţi că erau îmbrăcate sumar (expresia folosită de Dumneavoastră poate că era indecentă în contextul adunării de lângă crucea fratelui Traian, în care erau şi surori, şi tineri, şi copii cu un nivel duhovnicesc poate ceva mai crescut decât al unor păstoriţi ai Dumneavoastră!… Ştie Dumnezeu asta!). Şi spuneaţi că aţi găsit soluţia cea mai potrivită: LE-AŢI ÎNCHIS UŞILE… („Felicitări“ pentru această „soluţie ideală“!... În curând se poate că nu Veţi mai avea CUI închide uşa în nas!... Sectarii abia aşteaptă astfel de „gesturi părinteşti“…). Socoteaţi poate că e bine ce faceţi ca să nu profaneze cumva femeile acelea biserica Sf. Voastre CU ÎMBRĂCĂMINTEA lor…Că despre starea noastră SUFLETEASCĂ din biserică şi de afară nu prea este cazul să vorbim!... Dacă mergem la biserică, dacă aprindem cât mai multe lumânări, dacă ne spovedim regulat (ce dacă fără pocăinţă şi fără silinţă sinceră şi susţinută de îndreptare?...), dacă ne botezăm copiii, dacă alergăm la Sfintele Moaşte etc., etc., suntem CREŞTINI AUTENTICI!... Ce nevoie mai avem de Oastea Domnului şi de „pietismul ei bolnăvicios“, şi de cântările ei acompaniate de instrumente, şi de mărturisirile unor „opincari“, şi de rugăciunile lor „fără carte“ etc., etc.?... V-am trimis atunci un SMS pe care nu ştiu dacă aţi avut răbdarea să-l citiţi până la capăt. Îndrăzneam să vă îndemn prin el: „… Vă rog mai recitiţi «Predica Părintelui Iosif Trifa la zece ani de păstorire» şi ÎNCERCAŢI SĂ FACEŢI LA FEL!... Şi, mai ales, aduceţi-vă aminte de frământarea Părintelui Iosif din noaptea de An Nou 1923, cu acel zguduitor: „CE-AM FĂCUT EU PENTRU NEFERICIŢII ACEŞTIA?“... Iertare! Şi încheiam: „PE URMELE ÎNAINTAŞILOR Oastei (dacă are vreo însemnătate asta pentru un om ajuns atât de sus pe scara valorilor din lumea noastră!...), NU VEŢI PUTEA CĂLCA DECÂT FĂCÂND AŞA!...“.
Tot în vremea aceea din vară am luat atitudine faţă de fraţii de la Redacţie, după ce tipăriseră numărul festiv al foii „Iisus Biruitorul“, al miilea… Era acolo o gafă incredibilă şi inadmisibilă în Cuvântul de binecuvântare al Părintelui Mitropolit Laurenţiu Streza… vă alătur aici mesajul acela la care N-AM PRIMIT NICI UN RĂSPUNS:
Fratii mei de la Redactia lui "IISUS BIRUITORUL",
Slavit sa fie Domnul!
... La noi inca nu a ajuns foaia Iisus Biruitorul care marcheza numarul sarbatoresc ajuns la o mie... Dar PANA ACUM am intrat aproape zilnic pe site-ul SOCOTIT AL OASTEI DOMNULUI (oasteadomnului.ro) si uneori mi-am permis sa adaug cate un scurt comentariu pe care administratorul site-ului l-a aprobat pe parcurs. Miercuri, intors de la Sibiu, am intrat din nou si am gasit postarea cuvantului de binecuvantare al Parintelui Streza, Mitropolitul Ardealului, si am ramas consternat de o "mica" inexactitate in ce priveste adevarul istoric. Si am oftat: un mai "fericit" cuvant de binecuvantare nici ca se putea!... Am adaugat imediat (pe site) un scurt comentariu pe care vi-l trimit si fratiilor voastre, dar el a ramas "in asteptare"... (poate pana la a Doua Venire a Domnului si Mantuitorului nostru, Care va vadi toate lucrurile, mai ales CELE ASCUNSE). Mi-as permite sa intreb: DE CE este neadecvata interventia mea? CUM se poate intelege altfel alineatul respectiv din editorial, ca mintea mea ingusta nu gaseste o alta interpretare decat FALSUL ISTORIC? (poate de aceea il deranjeaza pe Parintele Mitropolit si cantarea "Cruce Sfanta PARASITA!... Si revin cu incredintarea mea cu privire la cea de a patra zi istorica, care, oricat se impotrivesc unii, ORICARE VOR FI ACEIA!, ea va veni odata si odata, pentru ca este absolut necesara!
Numai ca cele petrecute intre 1935-1937 SUNT SCRISE DE MANA PARINTELUI IOSIF TRIFA, nu doar a fratelui Traian (a carui gandire si opera a intrat de mult "la puricat" de catre "ofiterii Oastei" DE AZI (citeste: fr. Gh. Precupescu, pr. prof. Dr. Vasile Mihoc...)
Si doar un singur lucru indraznesc sa mai intreb: IN SOLDA CUI sunt fratii de la Redactia si Editura Oastei Domnului si administratorul(ii) site-ului Oastei? Ca daca ar fi in solda Oastei Domnului atunci NU S-AR ABATE INTRU NIMIC de la cuvantul si linia parintilor nostri, chiar daca unele lucruri le intelegem mai greu INCA!
Doresc sa mai adaug ca am sunat miercuri seara la fr. Costel Rotaru, dar nu era acasa, apoi la Sibiu, dar la Casa Oastei nu mai era nimeni din Redactie, era tarziu de fapt. Am vorbit aseara cu fr. Gh. Neagu si i-am spus durerea mea, dar nici el nu primise inca foaia cu pricina... Si mai adaug ca daca nu primesc un raspuns de la fratiile voastre, imi voi permite sa fac cunoscuta fratilor o scrisoare deschisa catre parintele Mihoc. Si acum iata interventia mea pe site-ul Oastei:
… O PRECIZARE ABSOLUT NECESARA si UN STRIGAT DISPERAT la alineatul: “Bucuria noastra e cu atat mai mare cu cat Mitropolia Ardealului, prin centrul ei de la Sibiu, a gazduit si aparitia primei serii a foii, din 1935 pana in 1937, cand parintele Iosif Trifa, INTEMEIETORUL OASTEI DOMNULUI, a gasit potrivit ca Isus Biruitorul sa preia misiunea INCEPUTA DE EL o data cu Lumina Satelor”… Adevarul istoric spune CU TOTUL ALTCEVA! Oricine a citit Istoria unei Jertfe, vol. II, capitolul “Marea cernere” – si nu numai! – gaseste uluit CA IN CHIAR VREMEA ACEEA – 1935-1937 – s-au dat cele mai cumplite lupte, atat pentru sugrumarea lui Isus Biruitorul (incepand cu interventia Mitropoliei Sibiului pentru sigilarea tipografiei DUPA PRIMUL NUMAR al foii), cat si impotriva Parintelui Iosif Trifa, masuri care au culminat cu caterisirea lui, iar in cele din urma cu CONFISCAREA TIPOGRAFIEI Parintelui si a Oastei… Daca n-ar fi fost asa, atunci DE CE a trebuit ca Parintele Iosif Trifa sa tipareasca in februarie 1935, LA BUCURESTI, in foaia “Ostasul Domnului”, prin Parintele Vasile Ouatu, “Istoria unei jertfe”? Sau, ceva mai tarziu, cand in aprilie 1937 foaia Isus Biruitorul este oprita DEFINITIV tot prin interventia Mitropoliei Sibiului, DE CE a trebuit ca Parintele Iosif Trifa sa apeleze LA ALTE ZIARE (“Ecoul” si “Alarma” – Fagaras, “Ostasul Domnului”, Bucuresti, “Glasul Dreptatii” – Sibiu etc.) oprite TOATE de mana neiertatoare a Mitropolitului Nicolae Balan?… NOI “putem uita” si ierta, dar ISTORIA NU IARTA, EA ESTE NECRUTATOARE CU ORICE OM, CU ORICE DEMNITAR, CU ORICE SLUJITOR CHIAR AL ALTARULUI!… Sa luam aminte! ISTORIA VA FI CATEGORICA SI CU NOI!
Da, SI CU NOI…
Slavit sa fie Domnul!
După ce am observat intervenţia pe site-ul oasteadomnului.ro, am scris din nou câteva cuvinte. Vi le redau aici:
«Fratii mei, cred ca ati recurs LA O MESCHINARIE prin indepartarea de pe site-ul Oastei a acelui paragraf incriminat si incriminator!... Pana cand nu veti reusi sa adunati TOATE EXEMPLARELE FOII I.B. cu nr. 24 - lucru imposibil cred! - pana atunci ati intrat singuri intr-o cursa primejdioasa... Fiti siguri ca Maine se va vorbi si scrie despre fapta nedemna la care ati recurs pentru a ascunde O MARSAVIE la care V-ATI FACUT PARTASI! Veti vedea! (In contextul afirmatiilor eliminate se poate spune si ca "Mitropolia Sibiului A GAZDUIT IN CUPRINSUL EI si Procesul fratilor din toamna lui 1959, la Cluj, precum si cel din vara lui 1982 la Alba Iulia..." Cu singura precizare: de data asta nu Mitropolitul si Mitropolia au provocat sentintele, ci doar AU TACUT!... Erau alte vremi si alti oameni, dar cu aceleasi mentalitati si indiferente, daca nu cumva si interese...
Oricum nu ma asteptam sa-i stiu pe fratii mei ca uzeaza de mijloace si procedee de care orice om serios se fereste! Invat o data in plus ceva din adevarul istoric si din Troparul Pogorarii Duhului Sfant ca Domnul Se foloseste mai ales "de pescari" si opincari si mai putin si mai rar de "cei mari"... Binecuvantate sunt exceptiile! - spune undeva fratele Traian, numai ca prea rare sunt!... (Spune Sf. Scriptura ca "fiii lui Core n-au murit"... Si as adauga eu: nici ai mult-laudatului preot Muntmarg si ai "ofiterilor Oastei" din vremea Parintelui Iosif Trifa...
Sa va binecuvanteze Domnul DUPA CREDINCIOSIA CU CARE LUCRATI!
Slavit sa fie Domnul!».
… Suntem în ajunul Adunării aniversare a Sfatului Frăţesc de la Poiana Braşov din 7 noiembrie 1976… Nu ştiu în ce măsură vă imaginaţi curajul şi riscurile pe care şi le-au asumat participanţii de atunci la acea întâlnire, dintre care mulţi (printre care am fost şi eu…) a trebuit să dea socoteală organelor Securităţii! După cum, de asemenea, nu ştiu preţul pe care a trebuit să-l daţi ca să puteţi studia, prin vremea aceea, departe de ţară… Bunul Dumnezeu, Cel Care pe toate le ştie, să aibă milă de toţi cei care atunci „şi-au plecat capul ca să nu li-l taie sabia“!... (M-am cutremurat adânc citind în anii trecuţi cartea Părintelui Profesor Ioan Buga, «Rugaţi-vă pentru fratele Teoctist»... Poate aţi citit-o! Scriitorul se confesează acolo public cam cum decurgeau lucrurile în vremea nu de mult apusă cu toţi cei care obţineau paşaport de ieşire din lagărul (Sic!) socialist… Sunt prea nevrednic să judec pe cineva şi sunt mult prea mic să am dreptul să întreb pe oricine despre asta! Cu atât mai mult pe Sf. Voastră! De aceea N-O FAC, ci amintesc doar în treacăt despre o realitate trecută, a cărei sfâşiere va mai sângera încă multe inimi… Spre pocăinţă poate! Şi spre mărturisire… Publică!).
A răzbătut până în marginea de lume în care mai trăiesc şi eu, că în Sfatul Frăţesc prilejuit de adunarea de mai sus se va pune din nou şi tranşant problema modificării acelor versuri sus-amintite în ultima ediţie a Cărţii de cântări a Oastei, pregătită acum de tipar. Pentru a nu ne supăra ierarhii!... (Nu pot să nu mă întreb aici: CE s-ar fi ales de textele Sf. Scripturi prin istoria mai mult decât zbuciumată a Bisericii, pe care o cunoaşteţi incomparabil mai bine decât mine, dacă sfinţii copişti ar fi plecat urechea, slugarnic şi „ascultător“, de fiecare dată, la pretenţiile vreunui ierarh care o lua razna? Au fost atâţia, ştiţi prea bine!...).
Veţi avea oare acum curajul şi demnitatea să vă împotriviţi acestei propuneri, precum în primăvara lui ’94, când se dorea intervenţia în «Dreptarul Învăţăturii sănătoase» – lucru ce s-a făcut ceva mai târziu, după plecarea mea – sau veţi avea măcar demnitatea să ţineţi cont de evenimentele ce se petrec pe bulevardele capitalei şi ale marilor oraşe şi vă veţi aduce aminte că „Vocea poporului este Glasul lui Dumnezeu“?...
Oamenii politicii mizerabile, cei care ne-au condus până ieri, „au reuşit“ totuşi în al doisprezecelea ceas să înţeleagă că locul lor NU E în fruntea ţării PE CARE N-O IUBESC şi al poporului PE CARE NU-L SLUJESC CU DEMNITATE! Veţi reuşi oare atât Sf. Voastră, cât şi membrii Sfatului Frăţesc Operativ de astăzi să înţelegeţi că Oastea Domnului NU ESTE a Dv. şi nici LA CHEREMUL Dv.? Ci că, atât Dv., cât şi Sfatul din care faceţi parte, trebuie să fiţi cu adevărat AI OASTEI DOMNULUI, dovedind aceasta precum înaintaşii noştri de la Sfatul din Poiana Braşov pe care îl aniversăm exact mâine? Şi, în urmă: Sf. Voastră Veţi înţelege oare că, aşa cum „fratele“ Moldoveanu făcea cel mai bine dacă s-ar fi ocupat NUMAI DE CÂNTARE, poate că şi Cucernicia Voastră ar face mult mai bine să se ocupe ŞI PE MAI DEPARTE (ca până mai ieri!...) numai de formarea viitorilor slujitori ai Sfântului Altar?... (Asemănarea aceasta e cutremurătoare, Părinte Vasile!).
Poate că atunci v-aţi putea lăuda că dintre studenţii care „v-au trecut prin mână“ şi pe care i-aţi format „după chipul şi asemănarea Sf. Voastre“, sunt MĂCAR CÂŢIVA care „nasc“ adunări ale Oastei Domnului în parohiile lor şi fac cunoscută gândirea şi opera înaintaşilor noştri! Să dea Domnul aşa să fie!
Sau, măcar trecerile prezente şi viitoare ale Sf. Voastre prin parohiile diasporei româneşti de prin Europa şi Canada (că de cele din trecut am mai auzit, pentru că… „lumea-i mică“!...) să lase urme binecuvântate şi pe măsură, arătând peste tot că, într-adevăr, Oastea Domnului şi duhul ei înnoitor rămâne SINGURA NĂDEJDE de renaştere a Bisericii noastre şi de mântuire a Neamului nostru…
Şi aceasta NU DOAR LA MARILE ADUNĂRI ŞI MANIFESTĂRI ALE OASTEI, în care TOŢI MAI-MARII NE SUNT BINEVOITORI ŞI PRIETENI, ŞI SPRIJINITORI… Dar se pare că… NUMAI ATUNCI ŞI ACOLO!...
Iertare, Prea Cucernice Părinte Vasile!... V-am obosit poate, scriindu-vă cu un strop de nădejde şi cu multă rugăciune către Domnul Oştirilor a Căruia este şi va rămâne Oastea Lui…
Noi suntem trecători, fiecare! În curând vom avea de dat seama în faţa Lui pentru ceea ce facem sau am făcut, angajând numele Sfintei Lui Lucrări şi al fericiţilor noştri înaintaşi…
Sau compromiţând-o pe ea şi pe ei, ÎNTORCÂND-O ÎN FORMALISMUL GOL ŞI SEC DIN CARE ABIA NE-A DESPRINS PĂRINTELE IOSIF TRIFA…
Poienile Izei, 6 noiembrie 2015
Cu durere,
Petru Giurgi
Fraţi ostaşi, porniţi la luptă
Fraţi ostaşi, porniţi la luptă cu nădejde-n Cel din cer,
înaintea noastră merge Cel ce vina lumii şterge, deci priviţi cu toţii Sus!
Calea lui satan e ruptă, înainte, fraţi, la luptă, înainte, cu Isus!
Trecem azi prin grele clipe, vom avea de suferit;
dar ostaşul e să lupte şi să meargă înainte, cu privirea la Isus!
Moartea cade, iadul plânge, satan mâinile îşi frânge, dar nainte cu Isus!
Nu ne înspăimântă moartea, frica a pierit din noi.
Înainte tot poporul cu Isus Biruitorul, înainte cu Isus!
Cine vrea să lupte: vie, iar fricoşii să rămâie; noi, nainte cu Isus!
Lipsa nu ne înspăimântă, suferinţa, nici atât.
Cine e ostaş să vie, trădătorii să rămâie, noi luptăm pentru Isus!
Ţelul nostru şi tot dorul e Isus Biruitorul –înainte cu Isus!
Lupta noastră grea-i de-acuma; vom avea de dus nevoi;
însă cât trai-va unul nu ne-om da nicicând napoi, ci vom merge cu Isus.
Cine e ostaş să vie, trădătorii să rămâie, noi, nainte cu Isus!