CÂTEVA DIN PROBLEMELE TINERETULUI

Exilul nostru în Franţa, la Paris, a început la 5 aprilie 1969. Chiar din primele zile - dornici să cunoaştem ceea ce se editează în „ţara culturii", spre care Dumnezeu ne-a îndreptat paşii - ne-a izbit curiozitatea şi ne-a mărit consternarea, dând cu ochii, în toate vitrinele librăriilor pariziene şi-n toate chioşcurile de ziare, de căr­ticica roşie intitulată „Citations du president Mao Tse-toung" (Citate ale preşedintelui Mao Ţe-dun), în care erau expuse, spre a dezorienta tineretul francez, „geniala gândire maoistă", rolul „armatei populare" în cucerirea puterii politice, dar mai ales, nece­sitatea „auto-educaţiei ideologice" a tineretului, arătându-i-se că „lumea îi aparţine", că în el „rezidă speranţa distrugerii capitalis­mului", deoarece „constituie forţa cea mai activă, cea mai dina­mică", în stare să creeze, numai în câteva decenii, „un Stat bogat şi puternic".

 

Să nu neglijăm faptul că toată Franţa (şi mai cu seamă Parisul) a fost zguduită de năpraznicul „Mai 1968", doar cu un an înainte de aterizarea noastră pe aeroportul Le Bourget; că profesori şi stu­denţi vedeau în Mao şi în strategia luptei sale singura posibilitate a răsturnării generalului De Gaulle şi a societăţii „capitaliste". în graba mare m-am apucat să pregătesc, răsfoind Sfânta Scriptură, un ghid creştin pentru tineretul în derivă politică, atras de către o ideologie diabolică, întrebându-1: Isus sau Mao?" Cu alte cu­vinte, voi, tinerii de azi, pe cine vreţi să-1 urmaţi, pe cine vreţi să-1 slujiţi: pe Iisus sau pe Mao? Pe Dumnezeu sau pe Satan? In ce vreţi să credeţi: în adevărul Evangheliei lui Hristos sau în minciuna materialismului dialectic? Ce fel de luptă doriţi: lupta de clasă sau lupta împotriva păcatului, care este „lupta cea bună a cre­dinţei"?

 

Preocupat, cu precădere, de problema persecuţiilor religioase în ţările din spatele cortinei de fier şi de bambus, n-am mai dus la capăt „ghidul" de atunci, pe care nădăjduiesc să-l pun în scurtă vreme la dispoziţia tineretului din România, în vederea clarificării lui spirituale, ţinând cont că o întreagă cohortă de forţe negative îşi dau silinţa să-i spurce sufletul, să-i întunece mintea, să-i para­lizeze voinţa de a face binele şi de a trăi în conformitate cu prin­cipiile Cuvântului lui Dumnezeu, într-o ţară din ce în ce mai mult îndepărtată de „Dumnezeu cel viu şi adevărat", cu toate că sonda­jele alimentează oportunismul Bisericii dominante cu procentele celor peste 80 la sută de români credincioşi...

 

Să ne oprim, în articolul de faţă, la câteva din nenumăratele probleme fundamentale abordate în cele şase capitale ale ghidului în discuţie: 1/ aspectul filozofic, 2/ aspectul psihologic, 3/ aspec­tul pedagogic, 4/ aspectul politic, 5/ aspectul social şi 6/ aspectul practic.

 

A/ Problema vrăjmăşiei (a duşmăniei, a adversităţii). Ştiut este că tinerii sunt atraşi în multiple lupte împotriva a tot felul de duşmani, fie că poartă numele de „societate de consum", fie că se identifică, din punct de vedere marxist, cu „clasa exploatatoare", cu „guvernul reacţionar", cu „cultura burgheză", cu „superstiţia religioasă", cu „filozofia idealistă" sau, pur şi simplu, cu „imperi­alismul capitalist".

 

Obsedaţi de aceşti inamici ipotetici, tinerilor le scapă din vede­re adevăraţii duşmani de totdeauna: cei ai sufletului, ai credinţei, ai lui Dumnezeu. Cei mai periculoşi sunt duşmanii dinlăuntru, despre care vorbeşte psalmistul: „Vrăjmaşul îmi urmăreşte sufle­tul, îmi calcă viaţa în picioare, mă face să locuiesc în întuneric... îmi este mâhnit duhul în mine, îmi este tulburată inima înlăuntrul meu" (PSALM 143. 3-4). Cât despre duşmanii lui Dumnezeu, aceştia se frământă, îl urăsc şi „fac planuri pline de vicleşug" împotriva poporului Său, citim în PSALMUL 83. 2-3. Duşmanii lui Dumnezeu sunt toţi acei care „se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos" (FILIPENI, 3. 18); care preţuiesc prietenia lumii, fiindcă ni se atrage atenţia că omul care vrea „să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu" (IACOV, 4.4); care prigo­nesc Biserica (aşa cum au procedat în toate ţările comuniste): „Vrăjmaşul a pustiit totul în locaşul Tău cel Sfânt... Au pus focul sfântului Tău locaş; au dărâmat şi pângărit locuinţa Numelui Tău" (PSALM 74. 3, 7).

 

B/ Problema libertăţii. Marxismul a promis maselor populare şi, ca atare, tineretului chemat să lupte împotriva sclaviei capita­liste, sub steagul dictaturii proletariatului - o libertate totală, şi foarte mulţi tineri au crezut în minciuna comunistă, devenind robii tuturor doctrinelor incendiare: robii învăţăturii lui Marx, Lenin, Troţki, Stalin, Mao Ţe-dun; robii filozofiei lui Nietzsche, Sartre, sau Marcuse; ai teologiei raţionaliste, demitizante şi antievanghelice scornită de Bultmann şi acoliţii săi. De această categorie de oameni „nechibzuiţi şi răi", apostolul Pavel ne îndeamnă, pe noi şi pe tinerii din jurul nostru, să ne ferim de ei (2 TES ALONICENI, 3. 2), căci va ajunge să cădem în sclavia „amăgirilor deşarte" şi a „învăţăturilor începătoare ale lumii" (COLOSENI, 2. 8).

 

Adevărata libertate, de care are nevoie tineretul de azi, este li­bertatea spiritului, singura cale care duce la libertate interioară, pe care numai învăţătura lui Hristos o poate oferi sufletului peni­tent: o libertate reală şi integrală, posibilă tuturor tinerilor îndră­gostiţi de libertate şi aprinşi de dorul cunoaşterii ei. Tinerii vor fi „cu adevărat slobozi", dacă Fiul lui Dumnezeu îi va face slobozi, ne revelează Evanghelia (IOAN, 8. 36). Fără libertatea lăuntrică a sufletului, a inimii, a minţii - nu se poate realiza libertatea socială, pe care o râvneşte şi tineretul român, împreună cu tinerii de pretutindeni. în conformitate cu sfaturile prorocului Isaia, tre­buie mai întâi să dezlegăm „lanţurile răutăţii", să deznodăm „legăturile robiei" păcatului din noi, ascunse în străfundurile necontro­late ale fiinţei noastre şi, de abia atunci, va fi posibilă îndepărtarea oricărui „jug" social şi eliberarea celor asupriţi (ISAIA, 58. 6, 9). Un singur jug duce la libertate: jugul lui Hristos. De aceea tinerii n-ar trebui să neglijeze îndemnul Domnului: „Luaţi jugul Meu asu­pra voastră şi învăţaţi de la Mine. Căci jugul Meu este bun şi sar­cina Mea este uşoară" (MATEI, 11. 29-30).

 

C/ Problema doctrinei. Şi această problemă îşi are importanţa ei, de vreme ce ştim că există o corelaţie intimă între abaterile cul­pabile ale tineretului şi rădăcinile ideologice ale acestei culpabili­tăţi. Noi suntem ceea ce gândim; şi gândim, în general, sprijinindu-ne pe o doctrină, pe un sistem filozofic sau politic. Orice doctrină care se opune creştinismului, încearcă în chip satanic să seducă pe tinerii şovăielnici, pe tinerii care plutesc „încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şirete­nia lor în mijloacele de amăgire" (EFESENI, 4. 14); da, să-i atragă, să le cucerească sufletul şi inteligenţa, prezentându-se, cum spune Mântuitorul, „îmbrăcaţi în haine de oi", întocmai doctrinelor anti­creştine ale „lupilor răpitori" (MATEI, 7. 15). Despre aceste învă­ţături mincinoase şi aceşti proroci înşelători se aminteşte şi în Vechiul şi în Noul Testament. De pildă: „Iată, zice Domnul, am necaz pe cei ce rătăcesc poporul Meu cu minciunile şi cu îndrăz­neala lor" (IEREMIA, 23. 32). Sau „Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti... Fugi de poftele tinereţii... Fereşte-te de întrebările ne­bune şi nefolositoare" (2 TIMOTEI, 2. 16, 22-23).

 

Ce rămâne de făcut? In loc „să se alipească de duhuri înşelă­toare şi de învăţăturile dracilor", în loc să se lase „abătuţi de făţăr­nicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor" (1 TIMOTEI, 4. 1-2), noi propunem atât tinerilor români din ţară, cât şi celor din lumea occidentală, să refuze, să respingă, ba chiar să ia o atitudine militară, de luptă, împotriva tuturor doctrinelor filozofice, teologice şi politice care urmăresc rătăcirea gândirii lor: care muşcă sufletul şi derutează, înstrăinându-i de Acela care este Calea şi Adevărul întregii lumi.

 

Cuvântul lui Dumnezeu ne invită şi vă invită, în special, pe voi, tinerii, să nu cochetaţi cu doctrina lui Anticrist, ci să păstraţi „în­văţătura sănătoasă" (TIT, 1. 9), ca să puteţi înfrunta pe potrivnicii credinţei. Căci numai cuvintele lui Isus Hristos sunt „duh şi viaţă"

 

(«Cuvântul Românesc», mai 2000)